26 mart. Aradia si Mir – partea 1
Nota: Pentru o experienta personala mai…senzoriala, iti recomand, cand citesti randurile de mai jos, sa asculti (pe repeat daca e nevoie) piesa pe care am scris povestea si anume 2 AM (Prod. DNTST & Berg).
Aradia isi simte sangele volatilizandu-se. Isi priveste mainile devenind translucide. Respiratia i se desprinde definitiv de buze. Stie ca e o dorinta implinindu-se. Stand pe terasa aurie, decorata cu umbre in asteptare, isi da seama ca refuza vehement, cu fiecare celula, sa mai simta. Se intreaba continuu, captiva intr-o bucla amara, de ce e aici. E totul de-o frumusete ametitoare, un peisaj de vara perfect, iar ea se simte complet inadecvata.
S-a facut liniste si vrea sa se evapore. “Ce bine ca sunt singura” isi spune. Cum si-ar mai putea infrana dizolvarea?
Isi tot sopteste “iarta-ma”…ii tot sopteste. E totusi ultima bucatica din scut, pietrificata. De acum e doar ea, in toate formulele ei gresite, in toate momentele stricate, cu toate inimile ei frante. Probabil asa se simte capitularea absoluta a inocentei, dupa decenii de lupte pentru a castiga dreptul ineluctabil la o existenta simpla si neprefacuta…cruda maturizare. Ce gluma fioroasa! Si intelege multe, crede ea…si vede motivatiile adevarate, dincolo de oglinda, cuprinde perfect explicatia primara din indaratul multor experiente umane. Iat-o totusi infranta prin cea mai expresiva si fundamentala traire a copilului din ea. S-au scufundat toate in negura infinita si-si simte secretele complet incapsulate in beton. Intr-o fractiune de secunda a hotarat irevocabil sa nu se mai arate nimanui, nicicand.
Cine sa-i fi zis ca aproape totul doare? Chiar si cele mai dulci minute din noptile adanci in centrul placerii absolute…chiar si ele sunt imediat urmate de senzatii cu prea multe valente sa le poata defini usor. Cum sa-i fi explicat ca toate ustura si te intorc pe dos sa-ti descopere vulnerabilitatile, sa le arate cu degetul si sa apese pe ele cand copilul din ea abia se trezea la viata?
Reuseste totusi sa se adune in fizionomia adulta si astfel isi continua viata pasind intr-o era mai rece, cu mai multe secrete tragandu-se dintr-un abis adult.
Au fost 5 zile excelente din punct de vedere profesional, in care a sustinut un curs cu succes, finalitate reusita ce este incununtata de o petrecere eleganta organizata intr-un castel de pe coasta Italiei. A inceput la ora 6 seara si a fost invitata sa sustina un monolog improvizat. Toate vocile ce au asaltat-o, apoi, tinand-o ostatica intr-o panza densa de intrebari de toate felurile si pahare de vin mereu reumplute, i-au accentuat dorinta de a se retrage pe terasa larga, parte din castel, ce servea exclusiv apusul de soare si culorilor sale oferite marii. Jinduia lacom spectacolul natural si raceala izolarii.
Nu a retinut nicio pereche de ochi. Toti o aveau doar pe ea in atentie si putea deduce cu usurinta ca memorau toate amanuntele complet inutile ale constructiei sale fizice, special realizata pentru acea seara. Ea totusi nu facea decat sa nutreasca intens un moment de liniste.
Un paradox comic intre atat de multe din lumea omeneasca – aceasta coexistenta aproape aromonioasa intre 2 concepte in aparenta opuse in inteles. O potriveala pentru amuzamentul intunecat al zeilor. Avea o inclinatie naturala si foarte captivanta – talentul oratoric innascut cu al sau caracter fascinant de lamuritor, manifestat cel mai eficient in fata a zeci si sute de oameni. Totusi, de cum pasea in fata lor nu simtea decat o graba dureroasa a intregii fiintei sale in sensul opus, spre singuratate.
A reusit intr-un final sa se detaseze, pe masura ce moleculele etilice si fiinta noptii se trezeau cu repeziciune.
Iesind pe terasa, usor ametita, se mira de propria compozitie vestimentara. Ii parea ca nu tine pasul cu sine…nici rochia…nici incaltarile. Simteau oare ce ii scormonea fiinta? Era totusi singura, doar in compania unui pahar de vin. Intepenise sprijinindu-se de balustrada din piatra si, in ciuda privelistii serafic de tainuitoare, isi poruncea timid sa se evapore.
Ochi-i priveau indiferenti prin perdeaua de lacrimi agatate incapatanandu-se sa nu se elibereze, carnea-i tremura parca in extaz anticipand despovararea iminenta si gandurile se oranduiau toate intr-un sir gros si precis de cateva cuvinte: “cum ar fi sa dispari complet din toate existentele?” Si-si imagineaza, astfel, desprinderea inceata parcurgand meticulous atat descompunerea fizica cat si toate argumentatiile in favoarea existentei, trecand de la borna la borna in mormanul de raspunsuri elaborate la intrebarea “de ce?”. Se asigura ca se intoarce adanc in timp eliminandu-se definitiv din toate planurile, ajungand inaintea lui “de ce”.
Prinsa in vraja palpabila a propriei sale proiectii, nu a realizat ca el se apropia de ea, urmarind-o curios. De data asta nu l-a simtit…era unul din secretele sale simtite uneori, stand in pragul perdelei noptii celei mai intunecate.
– Nu ma asteptam sa ma observi printre atatea fete, insa, recunosc ca mi-ar fi placut sa-ti surprind privirea, ii spune el, o poveste de iubire nerostita.
Se cunosteau de cativa ani. Nu se vazusera decat de 3 ori si de fiecare data intreruperile vietii conventionale i-au deviat oferindu-le doar un context limitat si mult prea public pentru a se explora. Stiau, totusi, ca, intr-un fel, fiintele li se impletisera irevocabil. Simteau amandoi ca, dincolo de inactiunea corpurilor lor blocate in interactiuni dureros de banale, explodau, odata cu intreteserea esentelor lor, milioane de galaxii, distrugand si refacand timpul in infinite moduri.
– Mir…exclama ea cu o usurare surprinzatoare.
Fata i s-a luminat de alta culoare decat cea a apusului si intelegea, in mod fad, ca dorinta chiar i se implinise…capatase despovararea, doar ca in alta forma…prin Mir. Ce dulce e uitarea de sinele omenesc, o forma atat de predefinita mereu si mereu.
Aradia il imbratiseaza si pastreaza cat poate de mult zambetul larg. Amandoi se simt, din nou, in aceeasi impletire stelara, pe dedesubtul acestui blestem material. Au trecut, de data asta, 4 ani. Vorbisera rar pe whatsapp, insa nu se vazusera. De altfel, nici intercatiunile rezumate la text nu erau suficient de satisfacatoare. Desi Aradia era deschisa la discutii lungi si sfredelitoare chiar si in forma virtuala, Mir simtea mereu mai bine ce le este destinat lor si se sustragea, hotarat si iute dupa doar cateva cuvinte, preferand sa astepte. Acum erau fata in fata si niciunul nu prevazuse intamplarea. Succesiunile implacabile ale zilelor terestre, vantul in pura vointa proprie si continutul pactului pe care fiecare l-a facut cu viata in antreul acesteia le-au schimbat putin nuantele parului, le-au rafinat posturile corporale si i-au invatat rabdarea in atatea privinte. Totusi, Aradia si Mir, unul in prezenta celuilalt, erau in versiuni proprii mereu imbunatatite.
– Sunt in vacanta si un prieten de-al locului ma invita la petrecerea…ta. El, de altfel este si organizatorul angajat. Te-am ascultat si te-am privit…ai fost minunata, ii spune el onest.
Aradia rasufla usor, ia o gura de vin si, cu zambetul larg redandu-se expresiei faciale inexpresive, isi indreapta din nou privirea catre apa reflectand focul primordial.
– Multumesc, exprima robotic.
Mir simte pericolul discutiei insipide, despre realizarile ei, despre familia lui, despre revelatiile de rutina si despre observatiile superficiale cu aer de maxime seculare. Isi reda si el mimica starii sale naturale cand stie ca nu e privit si ramane cu ochii atintiti, pentru cateva secunde bune, pe paharul de whiskey.
I-ar fi spus, totusi, atatea. Ca s-a casatorit, ca are o fetita de 1 an pe nume Mira, ca sotia a insistat sa ii poarte numele, ca a reusit, dupa atata truda si nopti adanci si indaratnice, sa dezvolte si sa detina un hotel asa cum visa de cand studia ospitalitatea in Elvetia, unde s-au cunoscut. Ca uneori, pe cat de implinit si fericit se simte, pe atat de tare il scurma gandurile la ea, ca nu a trecut luna in care un pahar de vin anume si un zambet anume sa nu-i reaminteasca de ea, ca de fapt se indragostise de ea de la prima vedere si trupul abia i s-a impotrivit sa nu vina dupa ea in Romania. Ca si asa, tot o doreste.
S-a adunat cumva si, multumita nenumaratelor lectii invatate despre viata sa, despre sine, despre timp, cuvinte si ganduri, isi foloseste glasul, privind-o parca sperand temator la salvarea ei.
Apusul auriu s-a metamorfozat intr-un peisaj aramiu sclipitor si apoi intr-un vinetiu uneltitor. In schimbul de tura al zilei cu noaptea, Mir, indrazneste sa i se confeseze Aradiei.
– Ma intreb…si cuvintele i se blocheaza in gat pe cat de repede i s-au revarsat din cap.
Aradia se indreapta spre el si-l priveste atent. Ea simtea valmaseala de admiteri personale. Nu le stia ordinea dar spera sa paseasca de aceasta data mai departe si sa-l descopere pe Mir asa cum propria-i esenta se desfata din el de fiecare data cand se vazusera. O furnica puternic pielea pe interior in anticipatia oricarei destainuiri…mai ales una rezervata doar ei. Cauta minutios si navalnic in toate colturile fiintei omului sa gaseasca fisura catre abis.
Dregandu-si vocea, Mir isi reia glasuirea.
– Ma intreb daca ai observat ca…ma indragostisem de tine, chiar din prima clipa. Toti anii astia trecuti de atunci…doar 8 (insa inzecit mai multi cu atatea intamplari). In toti anii astia…ma asteptam sa te uit, mai ales ca nu te-am mai vazut decat in alte 3 ocazii scurte si in postarile pe Instagram. Cumva sunt mai indragostit de tine. Ai observat?
Era o intrebare retorica insa Aradia a incercat sa raspunda. Mir, insa, nu a lasat-o. Ce ar fi spus nu era, oricum, din zona de informatii nici relevante nici multumitoare.
– Sunt casatorit acum…si am si o fiica…Mira…sotia a, continua Mir, dand din cap amuzant.
Trece repede peste partea cu detalii triviale si ajunge din nou unde inca il durea.
– Nu inteleg de ce am simtit atat de clar si totusi mintea-mi e atat de incetosata. Crezi ca am fi fost fericiti…impreuna? Cumva stiu ca nu..cel putin nu in intelegerea conventionala. Cred ca m-ar fi durut mai tare sa te am decat sa nu…Te-am visat de atatea ori si tot de atatea ori m-am intrebat daca ai stiut ca te visam.
Vezi aici Aradia si Mir – partea 2
Daca iti place, te inspira sau te intriga ce citesti pe bloguldenisei.ro si vrei sa primesti mereu cele mai recente postari, te invit sa te abonezi la newsletter-ul bilunar completand formularul de mai jos.
Momentan nu se pot publica comentarii.