22 iul. Aradia si Mir – partea 2
Nota: Pentru o experienta personala mai…senzoriala, iti recomand, cand citesti randurile de mai jos, sa asculti (pe repeat daca e nevoie) piesa pe care am scris povestea si anume Fallen Souls.
Vezi aici Aradia si Mir – partea 1
“Ti-ai consumat tot optimismul!” isi aude interiorul soptind. “Te-ai transformat in valuri de nisip uitat de mare!” isi priveste ochii acuzand-o din oglinda. Cat de amara putea fi cu ea insasi. Aradia isi recunoaste vina in fiecare dimineata, in fata fiecarui rasarit. Intelege anii adunati pe corpul ei in forme nepremeditate. S-a transformat reflexie cu reflexie. Zambetul i s-a inversat si privirea-i a ales de mult sa nu se mai indrepte spre lucruri care-i reaminteau de el…de alta viata cu el.
Azi implineste 50 de ani si racaiala constanta a fiintei din interior in care nu s-a transformat niciodata inca ii umple golul cu ecouri de urlete si blesteme. I-a promis candva ca va reveni la ea, ca ii va deschide usa larg si o va lasa sa-si intre in rol, asigurandu-i astfel Aradiei potentialul atins. Insa promisiunea s-a solidificat in uitare. Inca se mai aud nedeslusit in cateva nopti pe luna stand fiecare de-o parte si de alta a unui zid gros din mii de incercari ratate impletite in regrete si lacrimi, fara urma de usa.
Aradia libera are tot ce-si doreste din arealul vizibil. O viata cu influenta dincolo de timpul ei si multe alte aranjamente benefice. Tine minte clar ziua si ora cand s-a resemnat, cand peretii micului sau apartament au fost martori la 3 promisiuni si o minciuna. Se hotarase cu 10 ani in urma ca din toate scenariile despre Mir si toate versiunile sale, el trebuia sa se evapore. Asa ca l-a sters cu radiera mintii fara a se mai amagi ca-l va readuce la viata in urmatoare luna, cand anumite nopti musca din ea si o trag in alte lumi, mai negre, mai adanci. S-a mintit ca mai bine respira singura, lasand-o pe cealalta Aradia, intruchiparea determinarii mistice si potentialul nemarginit de traire a vietii asteia convocand doar lucruri nestiute, sa se priponeasca ireversibil in propriile tanguiri cu gust de pelin. De atunci calmul autoimpus avea sa domneasca fara echivoc si doar pe alocuri sa-i supureze in sange din amareala adaptarii.
Ca o profesoara stricta de pian s-a corectat in toti anii astia. Il pierduse pe Mir in toate liniile temporale si oricat a incercat in rare momente sa-l reinvoce impotriva vointei ei de suprafata, sa se readune din inchipuirile ei, cu vorbele ei, in patul ei, pe canapeaua ei, la masa ei, a fost in zadar… nu se auzea decat glasul ei rostindu-i numele. Nicio replica cu alt sunet, niciun alt parfum, nicio alta mana pe obrazul ei.
Aradia se priveste lung pana oglinda nu mai are ce sa-i reproseze. Trage aer adanc in piept si, oricat ar vrea sa poata redeschide usa spre subsolul adanc al fiintei sale, realizeaza ca nimicul o intampina hotarat, iar intrebarile legate de drumul de atatea ori urmat pana acum 10 ani sunt inghitite, fara raspuns, de un spatiu neiertator. Frica de furtuna permanenta din camera dedesubtului ei, negreala lichida a peretilor si revolta sfasietoarea din vocea celeilalte Aradia, se asigura ca ceata deasa ramane in loc…in locul consacrat atatia ani in urma.
Se prelinge pe peretele baii si alege sa rateze petrecerea de ziua ei de nastere. Parintii ei, prietenii si 100 de alti cunoscuti asteapta sa-i reumple paharul toata noaptea in cinstea zilei, sa-i analizeze tinuta mai ales cand ea nu e atenta si s-o maguleasca cu complimente potrivite varstei ei. Dar o vor da usor uitarii pe Aradia, pe adevarata Aradia, in schimbul motivului pentru care ea nu venise la propria petrecere. Curiozitatea castiga mereu. Alianta cu indiscretul este prea dulce, prea savuroasa.
Se ridica de pe podeaua baii, se demachiaza, isi inchide telefonul si trage draperiile groase. S-a hotarat acum, la 50 de ani, sa desfaca sigiliul invizibil si s-o lase pe cealalta Aradia sa-i preia locul. Ce rost au toate daca golul e tot ce stii…daca preferi sa stai ascuns, sa te pierzi incet si sa te transformi in nefiinta. Mai bine ii ia ea locul celeilalte. Mai bine sa nu stie in ce se va metamorfoza, pazita de peretii de carbune, mirosind mereu a umezeala veche si nenumarate chibrite arse.
Isi toarna bautura preferata, pune muzica in bucla si asteapta. Sunt totusi 10 de ani de traversat in sens invers. Sa ia borna cu borna, sa dea valurile inapoi si sa remodeleze nisipul in transparent…sa retraiasca minciuna si toate realizarile fara fond. Cel putin pentru ea asa s-au simtit. Avea un brand de succes mondial si multe din cuvintele ei amestecate au alterat vieti impotmolite, minti blocate si momente in aparenta amare. Insa, pactul mincinos pe care-l facuse in sinea ei o redadea in fiecare noapte unui somn fara pic de odihna, mereu rascolitor si intrerupt.
Marturisirea lui Mir in acea seara, pe terasa vinetie, a ramas doar atat…o confidenta in repetare perpetua, doar auzita. Pana la urma ce ar fi putut face…stranietatea sentimentelor lor, soiul lor de iubire…amandoi stiau ca sunt precum apa vietii vesnice si focul primordial. Stiau ca inefabilul le caracteriza impletirea si ar fi riscat disparitia lumii insasi. Ea se stersese din toate existentele, iar el se prefacuse in om. Ce gura sa-i fi acceptat spovedania tarzie…ce dinti sa i-o fi rumegat. Au fost la scurt timp intrerupti de alti actori ai realitatii de moment si drumul lor si-a reluat cursul in alte doua separate.
Aradia se lasa patrunsa de noapte, de alcool si muzica. Cu ochii inchisi revede clar atatea momente scapate. Ocazional fata i se stramba usor incercand sa zambeasca, dar in zadar. Ramane blocata intr-un rictus deranjat, un pleonasm glorios.
O retine in timp o amintire de la 4 ani…sentimentul predominant mai degraba. Prima ei dezamagire memorata, prima abatere a naturii umane ce i-a lasat urme adanci si netratate pe suflet. A retrait-o de atatea ori, s-a inserat ca adult in ea, a reconstruit-o de nenumarate ori doar doar de ar rezulta alta senzatie care apoi s-o calauzeazca prin viata. Dar fara izbanda. Ea tot o fetita de 4 ani era ce incerca sa ii explice unui pui de pisica ca daca nu pleaca din curte unul din unchii ei o va omora. O versiune cu mai putine silabe a atator instante de viata, insa cu aceeasi mutenie in fata crasei imprudente umane. Trece mai departe intr-un final si se preschimba in spirit pur, fara greutatea corpului, inconjurata de un vis doar din sunete, respirand note muzicale.
Intunericul se sparge despicat la scurt timp de o bataie puternica in usa si Aradia tresare tot la 50 de ani. Cei de la hotel nu au transmis ca nu se vrea deranjata de nimeni. E asistenta ei ce insista frenetic nestiind ce a hotarat Aradia insa asteptandu-se cumva la ce-i mai rau, pentru ea. O intampina scurt mimand o migrena necrutatoare si ii transmite ca poate coboara la restaurant mai tarziu, dar totusi petrecerea sa continue ca si cum ea insasi ar fi acolo…pana la urma, isi spune Aradia dupa ce inchide usa, “cam asta sunt de 10 ani incoace, o fantoma. Suntem toti niste fantome trase cu forta la suprafata apei de iluzii cu vointa proprie si tinute vehement de picioare mult in negreala adancimii proprii de versiuni ale noastre carora le-am interzis dreptul la viata.”
Isi mai toarna un pahar. Fixand bautura isi simte lacrimile curgand pe fata fara voia ei. Aude din interior ecouri scheletice ale unor blesteme din trecut. Franturi ale unui glas pe care-l cunostea atat de bine. Inima i se strange, corpul se incovoaie si, sprijinindu-se de podea, Aradia lasa camera de hotel sa rasune cu suspinele ei prelungi. Isi da seama ca drumul spre cealalta Aradia i se arata din nou.
Plange o vreme ca pentru toate variantele ei dezamagite de cand avea 4 ani incoace. Respirand inca in suspine, neavand o vorba de consolare proprie, se vede cum paseste in camera prea adanc ascunsa, inundata, invaluita intr-o ceata verzuie cu gust murat. Nu putea distinge clar decat vascozitatea lichidului prin care isi taraia picioarele. Totul, in rest, parea impletit intr-un complot pentru non-viata, miscandu-se doar cat sa-ti ia scurta suflare. E alta incapere din dedesubtul ei…alt loc. Minciuna spusa cu 10 ani in urma se reflecta clar de peretii negri si pe cealalta Aradia o lasase puternic animata, gesticuland hotarat, cu ochii fulgerand. Acum totul e o nemiscare uneltitoare, in care rasuna doar urme de voci neacordate, iar cealalta Aradia impietrita, sezand in propriile lichide, cu capul plecat.
Se apropie de ea, se aseaza lipindu-se de corpul ei si fara sa spuna un cuvant, fiecare isi revarsa in cealalta sacii plini si grei de amareala si exaltare, reprosuri si reusite, capitulare si o noua sansa la viata. In alt timp decat cel cunoscut fac schimb de rol. Una poate de acum sa doarma si cealalta sa traiasca. Constata totusi ca nu se mai pot separa. Vor respira, de acum inainte, la unison, iar viata se va insufla nu doar prin gaurile inguste decupate in carnea umana.
Subsolul se transforma usor intr-un spatiu deschis cu verdeata, soare si sunete vii, iar Aradia paraseste substratul cunoscut reanimandu-l si pe Mir. Hotarata si entuziasmata isi deschide telefonul pentru a-l recontacta, pentru a-i raspunde la intrebarile de acum 10 ani si a-i propune sa riste alaturi de ea existenta lumii insasi. Ignora orice alt amanunt si-i scrie primul mesaj dupa un deceniu de mers voit pe un drum separat.
Trec 2 zile si primeste un raspuns, un mesaj vocal lung de la Mira, fiica lui Mir. Avea deja 14 ani si, dupa dulceata vocii, Aradia putea jura ca ii seamana lui complet. Prea bine astfel caci lumea avea nevoie de macar o versiune a lui, constata Aradia stand in mijlocul unei tornade fara sunet pregatita sa inghita Pamantul, Soarele si tot ce straluceste a viata, cu urechile tiuindu-i puternic. E tarziu, prea tarziu, iar minciuna de acum 10 ani a costat-o un univers intreg, fara sansa de refacere….fara Mir.
Ce e un om daca nu muritor inainte de toate?
In curand Aradia si Mir – partea 3 (finala)
Daca iti place, te inspira sau te intriga ce citesti pe bloguldenisei.ro si vrei sa primesti mereu cele mai recente postari, te invit sa te abonezi la newsletter-ul bilunar completand formularul de mai jos.
Momentan nu se pot publica comentarii.