Blog-Gaddi-bloguldenisei.ro

Gaddi

E bine sa te atentionez. Aceasta este o poveste cu tag-ul cosmar.

Nota: Pentru o experienta personala mai…senzoriala, iti recomand, cand citesti randurile de mai jos, sa asculti (pe repeat daca e nevoie) piesa pe care am scris povestea si anume Friends With Benefits – Tory Lanez.

Nu era nimic care sa-i placa mai mult pe lumea cunoscuta decat loviturile lui. Si nicicand nu erau doar metaforice. De fiecare data, insa, o trimiteau de urgenta la spital. Gaddi isi savura, totusi, coastele rupte, pielea sparta si puternic invinetita, parul smuls, ochii umflati si raurile de lacrimi varsate de toate asistentele medicale cand o tot implorau sa depuna plangere, sa fuga departe, in alt colt de lume…sau sa-i infiga un cutit in inima.

Ea-si cunostea totusi pactul facut cu viata, inainte s-o primeasca in dar. Era complet convinsa ca delectarea existentei ei este insasi incununarea descompunerii ei fizice…aproape fatala de atatea ori. Se simtea totul atat de dulce. Nu stia ce este frica de moarte. Nu o speria nici cand o privea direct in nenumaratele momente de inconstienta indusa. O faptura stranie si secretoasa, nimic mai mult, se gandea Gaddi de fiecare data.

Nu stia, totusi, cat de departe putea el sa mearga. Suferinta-i adanca si amuzamentul hipnotizant se impleteau magistral intr-o blasfemie de nerostit. Se nasc rar oameni ca el.

Nu-si aminteste multe parti din transformare. Proiecteaza sporadic bucati colorate de amintire. Stie sigur ca de data asta nu a mai ajuns la spital.

Daca se gandeste mai bine, nici motivele nu le cunoaste. De unde pornea totul. De ce-l oglindea tocmai ea. Un crampei din fractionarea trupului ei, in derulare inceata, este punctul ei de pornire, desi ar putea la fel de bine sa fie si finalul.

Retine detaliat cum piciorul lui, dintr-o miscare subita de luptator de cusca capabil, ii bubuie trunchiul, pustiindu-i plamanii de aer si spulberandu-i coastele. Se vede cu nasul, gura, gatul si pieptul explodand si improscand in toate directiile sange. Era dincolo de evident ca nu se mai compunea dintr-un intreg cooperant. Gaddi stia ca asta e ultima lui isprava. Nu-si putea explica nici de ce ducea o astfel de viata dar nici de ce acum, odata cu reconfigurarea ei gresita, stia ca e ultima oara.

Intr-un fel sau altul reuseste sa se adune cat sa-si miste picioarele, tinandu-se strans cu bratele. S-ar fi desirat ca un fular prost impletit si purtat de prea multe ori. Rapid si negresit.

Nu retine cati pasi reuseste sa faca si nici in ce directie. Poate nu a reusit niciunul sau poate suficienti cat s-o duca mai aproape de el. E si portiunea asta total inundata de negru.

Gaddi se intreaba, in secret (totul in rest este atat de vizibil si atat de cunoscut), al cui raset il acompania pe al lui. Asta e alt fragment viu pe care-l retraieste complet detasata. O padure in adancul noptii si doua sunete de veselie: rasul lui si al altei femei, in departare. Gaddi-si taraie picioarele printre copacii cu trunchiuri groase, tepene de furie si dezgust, alunecoase si drepte.

I se impleticeste un picior printre doua radacini iesite uneltitor, transformand-o atat de usor intr-o tinta fixa. Rasetele se apropie si Gaddi realizeaza ca vin alaturi de alte sunete familiare – armarea unei arbalete. O vanau. Trupul nu apuca sa fie cuprins de realizarea dezastruoasa si ramane in loc suficient cat piciorul drept sa-i fie strapuns fara ezitare de o sageata, umflandu-l si invenitindu-l deodata.

In aceeasi clipa o alta sageata ii gaureste capul fara sunet. Gaddi straluceste multicolor, sucita, umflata si dezalcatuita intr-o noapte de-un negru mat, intepenita intre doi copaci ingretosati.

Parcurge linistita abisul, se mira din nou de secretosenia si stranietatea fiintei de la celalalt capat si nu face decat sa uite…iar. E totul atat de dulce.

Deznodamantul vine odata cu razele calde ale unui soare de iunie. Isi simte fata incalzita, neteda si realizeaza ca e pe terasa cafenelei ei preferate, la masa cu el si cealalta femeie. Comune instantelor sunt rasetele, de data asta si al ei. Este intreaga si complet refacuta. Se vede in ochii lui si stie sigur ca purgatoriul a luat sfarsit…e in cealalta parte, dar nu cea fara timp, intr-un plan fara reguli. E totusi, cumva, inca pe Pamant, in viata. Rade bucuroasa, constatand ca nu-i mai e dor de loviturile lui.

Rade si el sincer, bucurandu-se pentru ea, cu ea. Ii spune ca are o surpriza. O roaga sa-si deschida gura cat poate de larg. Ea se supune curioasa si razand cu totii mai apasat, Gaddi constata ca nu mai e doar om. A devenit si ea partial bestie, provocata si renascuta de el, de violenta lui fara atasamente. Are colturi metalice, niste lance robotice ascutite in loc de dinti si o mandibula din titan roz. Va putea si ea, de acum inainte, sa disece, sa molfaie pana la reconstructie, sa mestece si sa cioparteasca pe oricine va vrea sa se bucure de ea.

Fara comentarii

Momentan nu se pot publica comentarii.